Iubitul actor sibian Ion Besoiu, în vârstă de 84 de ani, a fost invitatul special al celei de-a treia zile de TIFF Sibiu, la proiecția București Nonstop. Filmul, proiectat la Teatrul Gong a umplut sala, iar actorul prezent la proiecție s-a bucurat de aplauzele cinefililor. Pelicula de Dan Chişu, cu Ion Besoiu, Rodica Lazăr și Cuzin Toma relatează o noapte petrecută în faţa unui nonstop de cartier și a avut premiera mondială la TIFF 2015.

Favoritului publicului la TIFF 2015, filmul Despre oameni și oi, a fost din nou sold-out, de această dată la Librăria Habitus. Proiectat pentru a doua oară la Sibiu, lungmetrajul a umplut din nou sala și a rulat cu casa închisă. Producția a câștigat recent trofeul Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes și a fost distinsă cu Premiul Publicului şi Premiul Special al Juriului la TIFF 2015.