Peste 2000 de spectatori au umplut miercuri, 22 iunie, Piața Mare la deschiderea celei de-a 10-a ediții a TIFF Sibiu. Evenimentul s-a deschis cu proiecția specială a filmului Câini, în regia lui Bogdan Mirică, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film Transilvania, distins cu premiul FIPRESCI la Cannes. Spectatorii au avut plăcerea de a viziona filmul alături de doi dintre actori, Gheorghe Visu și Costel Cașcaval. Filmul s-a încheiat în ropote de aplauze și cu nenumărate autografe, fotografii și întrebări pentru cei doi invitați. „E prima dată când vin la TIFF Sibiu. Ce am văzut a fost o mare de 2000 de oameni care stăteau încremeniți și se uitau la un film. Pentru mine a fost cea mai mare bucurie”, a spus actorul Gheorghe Visu la finalul filmului.

Prima zi de TIFF s-a încheiat la Teatrul Gong cu un film de Oscar, Son of Saul, iar astăzi, de la ora 20.00, în programul sălii figurează un alt film de neratat, coproducția româno-lituaniană Afacerea Est. Filmul va fi proiectat în prezența producătorului Iuliana Tarnovețchi, care va răspunde întrebărilor publicului la final.

Cinefilii sibieni se vor putea întâlni astăzi, 23 iunie, cu o parte din echipa unui alt film românesc mult-așteptat, comedia Două Lozuri, de la ora 22.00, în Piața Mare. Alături de spectatori vor fi regizorul Paul Negoescu, directorul de imagine Ana Drăghici, actorul Dorian Boguță și monteurul Alexandru Radu. De la aceeași oră, în parcul Subarini, pe peluza din fața Stadionului Municipal, microbiștii și fanii celui mai prolific fotbalist suedez din istorie vor putea urmări documentarul Becoming Zlatan. Accesul la proiecțiile din parcul Subarini și Piața Mare este liber.

Vineri, 24 iunie, TIFF Sibiu programează alte două evenimente speciale. De la ora 18:30, în apropierea barajului din Gura Râului, e pregătit un picnic tradițional cu produse din Mărginimea Sibiului. Tocănițe și delicatese specifice zonei, dulcețuri și multe alte produse de casă așteaptă degustătorii dornici de o după-amiază de weekend în aerul curat al munților Cindrel. La ora 19.00, corul de copii și tineri din Gura Râului deschide seara muzicală. CoruConcertino, dirijat de profesorul Ioan Motronea, este singurul cor din județul Sibiu înscris în proiectul național Cantus Mundi. La ora 20.00, duo-ul format din Romulus Cipariu și Dan Bălășoiu va surprinde audiența cu un recital de țambal și vioară pe ritmuri de cafe-concert cu influențe din folclorul tradițional românesc. Proiecția filmului Tudo, filmat chiar în Mărginimea Sibiului, va începe la ora 21:45. La proiecție vor fi prezenți regizorul Iura Luncașu, producătorul Andrei Băltărețu și actorul Pavel Ulici.

Tot vineri, pe scena de pe lacul Muzeului Astra va rula, de la ora 22.00, producția propusă de Norvegia la Oscar, Valul ucigaș, de Roar Uthaug.